Ultima zi din viata ta

Dacă mâine ar fi ultima zi din viaţa ta, ce ai face?

Ţi-ai pus vreodată această întrebare? Concret şi real? Ce ai face? Dacă ai face ceva şi nu ai dormi, care ar fi acele lucruri?
Ai şti de unde să începi şi cu ce să începi?

Poate ai putea încerca să faci toate lucrurile pe care nu ai reuşit să le faci până astăzi, sau poate ai încerca să repari câteva din greşelile făcute şi lasăte undeva în colţul uitării. Poate te-ai împăca cu cei dragi dacă e cazul sau poate ţi-ai face ordine în viaţă şi ai lasa lucrurile care te vor urma deja rezolvate, măcar parţial.

Sincer nu mi se pare un subiect atât de delicat pe cât mi se pare de complicat. Dureros este că privind lucrurile din perspectiva asta ai putea să intri în panică şi să te blochezi. Să nu mai fi în stare să faci lucrurile care ar trebui făcute. Vorba ceea: nici măcar în ultima clipă nu şi-a dat seama ce trebuia să facă. Măcar în ultimul ceas.

Oare contează să facem în aşa fel ca să marcăm trecerea noastră prin această lume? Chiar dacă ar fi să o facem mâine, în ultima zi, ar conta să devenim memorabili? Pentru cine? E important să ştim că nu am trăit degeabă? Lumea uită ceea ce nu a fost promovat intens. Inclusiv pe tine. Contează să foloseşti ziua de mâine ca să te promovezi? Ai cu ce şi de ce?

Ai spune cuiva că mâine e ultima zi din viaţa ta sau ai ţine numai pentru tine această informaţie? Gândeşte-te că nu ai nici un dubiu că aşa va fi. Şti din sursă sigură. Mâine e ultima zi. Ai spune cuiva? Cui? De ce? De ce nu?

Cum va fi această ultimă zi din viaţa ta? Va fi senină sau va fi înnourată? Cum vei fi tu, mai bun sau la fel ca şi până acum? Ai sparge toate oglinzile din casă sau ţi-ai face o mie de fotografii. Nu, nu le iei cu tine. Dar măcar le vezi şi le laşi.

Ar conta pentru tine ce zi e mâine? Ai vrea să fie duminică sau o altă zi? De ce?

Ai vrea ca mâine să fie cineva anume alături de tine? Cine? I-ai spune?

Planifică-ţi măcar ziua de mâine! Nu e o călătorie, nu e un concediu. E doar o zi. Dar planifică-ţi-o!

Dacă mâine ar fi ultima zi din viata ta, ce ai face

Comentariile sunt închise, dar trackbacks şi pingbacks sunt deschise.