Cu intalniri

Că nah… vorba aia, ne întâlnim din adolescență până murim. Adică, doar nu se termină întâlnirile o dată cu o relație. Te mai întâlnești și după… chiar dacă amândoi vin de la muncă și se întâlnesc în parc sau la restaurant și apoi merg la ei doi acasă. Sau e mai norocos unul și lucrează de acasă. 😆 Dar cel puțin în viziunea și experiența mea, întâlnirile continuă, doar că sub altă formă.

Divagăm… divagăm…

Nu puteam fără. 😀

Niciodată nu am privit întâlnirile drept ceva deosebit. În marea majoritate a cazurilor, mă cunoștea băiatul/bărbatul în cauză dinainte, deci care era rostul să mă împopoțonez?

Cred că aș face analogia… mă duc la fel la o întâlnire cum mă duc la muncă/facultate/cu fetele în oraș. Adică un duș rapid, îmbrăcat (la mine asta nu durează mult, am ținute concepute mental, nu stau să caut), cremuieli și aranjări de păr (machiaj nu prea folosesc). Chestii normale. Nu mut programul meu obișnuit, am alte momente pentru dichisuri.

Bine, s-ar putea să exagerez și să mă spăl de 2 ori pe dinți, să bag jumate de sul de ață dentară, dar detalii, detalii. 😆 Adică pun accentul pe anumite detalii, cum ar fi să miros bine, deși în general prefer să fiu mai… inodoră.

Recunosc, când eram prin adolescență da, mă dichiseam o groază. Cu făcut părul ore în șir, cu aranjat fiecare milimetru de haină. Cu schimbat de multe ori nu; am oroare de schimbat de multe ori. Eu maxim schimb o bluză de pe mine că o pătez până să plec. Stăteam și mă uitam în dulapul cu haine încercând să mă decid. Și stăteam… și stăteam… și stăteam…

Pe urmă… am fost la prime întâlniri în care nici măcar nu venea de acasă. 😆 Veneam de la facultate, ieșiri, alte chestii. Poate chiar ruptă de oboseală. 😀 Pregătirile constau atunci în maxim aranjat puțin părul printr-o vitrină de pe drum.

Au fost și întâlniri cu găteli din alte cauze. De fapt pregăteli. Am avut o întâlnire la… munte. El era deja acolo, eu m-am dus cu trenul dis-de-dimineață, am urcat pe munte și am luat trenul înapoi seara. Kind of… m-am dus la întâlnire cu un fel de metrou. 😆 Atunci pregătește haine și încălțăminte ca lumea, lucruri esențiale în rucsac.

De fapt, mereu mă pregătesc cu încălțăminte comodă la întâlniri. Nu mereu-mereu, nu merg la operă cu adidași. Dar nu sunt genul să mă duci la o cafenea și să mă uiți acolo. Prefer o plimbare undeva, nu neapărat parc, dar vizitat ceva. Înțepenesc. Poate de asta au avut o mai mare reușită pe urmă cei care mă scoteau undeva la plimbare; nu am continuat nici o relație după niște prime întâlniri la stat pe la o terasă sau cafenea… plecam de acolo parcă plictisită.

Iar uneori, pregăteală înseamnă și să mă gândesc eu unde se merge, ce se face… aici îmi ia de regulă cel mai mult. 😆 Nu îmi place așa mult să mi se spună „Mergem unde vrei tu.” De fapt am alergie la toată faza cu „Facem cum vrei tu.” Cred că încep să înțeleg mamele care căpiază când aud: „Fă ce vrei tu de mâncare.”

Comentariile sunt închise, dar trackbacks şi pingbacks sunt deschise.