Rasul nostru cel de toate zilele

Este poate unul din lucrurile cele mai minunate in viata asta.Ne da forta,ne elibereaza de sentimentele negative si ne face sa ne simtim ca traim cu adevarat.Doamnelor si domnilor este vorba de rasul nostru.Fie ca se intampla atunci cand auzim un banc bun,sau cand vedem un filmulet funny.De ce am inceput sa scriu de ras? Pentru ca mi se pare ca e lucrul cel mai frumos din viata mea,daca intr-o zi nu as rade m-as simti incompleta.

Imi aduc aminte o faza din scoala generala cand profesoara noastra de romana a rostit cuvantul minune pentru noi atunci : sex ( precizez ca eram toti prostuti si timizi) In secunda 2 toata clasa era pe jos de ras din cauza cuvantului,asta se intampla in clasa a 5-a.

Ceva timp mai incolo,am mai crescut si eu si am inceput sa experimentez rasul in timpul orelor.Stiti si voi momentele alea in care se intampla sa iti spuna colega/colegul de banca ceva amuzant si tu sa incerci sa te abtii.Iti pui mana la gura,bagi capul sub banca si incerci sa razi in liniste.Yeah right! eu una nu pot ,mereu mi se intampla sa ma umflu de ras si cand nu mai puteam rabufneam.

Cand ma vedea profesorul se uita cu o privire gen : ” Cine te crezi tu sa iti faci de cap la ora mea? ” si ma poftea frumos in fata clasei.Si ma intreba ce e asa amuzant.Bineinteles ca eu tot incercam sa ma abtin si sa raspund serios,dar nu mergea,si uite asa ieseam afara din clasa sa ma racoresc.Pe naiba! Nu mergea nici asa: Inspira,expira,poti sa faci asta! Poti fi serioasa!

Apoi mai sunt fazele alea in care toata lumea e serioasa si pe tine te bufneste rasul din cauza unei coafuri ciudate sau ca iti aduci aminte cum ai cazut tu odata cu fundul in wc sau cum fugeai prin casa sa ajungi la baie,si uitai sa deschizi usa si te tranteai cu nasu direct in geamul ala cu model de flori.

E si o vorba razi ca prostu de ce iti aduci aminte.Ei oameni buni asa sunt eu,daca imi aduc aminte de ceva funny nu conteaza unde sunt ma bufneste rasul.Totusi in situatii serioase incerc sa ma abtin,sau ma scuz frumos si ma duc in baie sa rad.Unii pot zice ca sunt neserioasa,altii ca nu sunt normala,dar ce conteaza,eu ma simt bine asa.

Mai sunt si momentele alea in care stau de vorba cu prietenii mei si ne aducem aminte de copilarie de prostiile pe care le faceam si incepem sa radem pana nu ne mai putem opri.Astea le numesc eu crize de ras.Cele mai dese sunt cand stau cu Ena in bucatarie pana pe la 2 noaptea si din te miri ce ne apuca un ras din ala nebunesc de se aude in tot blocul.

Il astept pe vecinul de sus sa vina sa imi faca observatii ca sa pot sa ii spun sa calce mai incet prin casa ca i se rupe parchetul. si imi cade mie in cap.Apoi sunt momentele in care rad de mine,in toate formele.Ce desteapta sunt eu rad de mine si de rasul meu care are diferite tonalitati.As putea fi buna de stand-up comedy dar sa tina showul o jumatate de ora,ca mai mult nu ma duce mintea.

Deh la marmote e mai greu,blanita care ne acopera ne incetoseaza mintea.Cand mai rad eu de mine? Pai atunci cand sunt la metrou si in loc sa cobor scara cu scara ma impiedic si ma duc fain frumos pe burta,plonjez pe minunatul peron.Lumea rade,eu rad ma ridic si merg mai departe.Asta e viata,ai cazut te ridici si iti vezi de drum.Doar nu te opresti daca ai avut un mic obstacol.

Imi vine in minte acum o faza tare haioasa,eram pe la tara,noaptea la slujba de Inviere si ne indreptam spre cimitir ( obicei de prin partile alea se pare) sa ducem lumina.Cum drumul spre cimitir e in panta,in dreapta si in stanga e cam sant,de fapt ce vorbesc eu e ditamai groapa cel putin pe dreapta,ghiciti unde statea marmota noastra.

IN dreapta bineinteles in capatul trupei,ca mergeam in linie dreapta sa nu cumva sa ne pierdem.Si urcand usor dealul,la un moment dat m-a orbit lumina de la lumanare si am calcat pe margine si buf! Am disparut dintr-o data,si m-am duuuus pana jos in groapa,groapa ce continea gunoi,crengi si alte nebunii care ma intepau.

Bineinteles ca sa vedeti cat de mult tin ai mei verisori si prieteni la mine,nu si-a dat seama nimeni ca eu am disparut.SI pe la capatul drumului se opresc si se intreaba unul pe altu: Bai da Niko unde e ? Si apar eu : plina de noroi cu parul prins in crengi si cu o mutra de zombie si spun calma: “Aici sunt,m-am gandit sa o iau pe drumul ala mai scurt sa mai tai din timp! ” .

A doua zi am cazut iar in sant,jucam tenis cu baietii si era miza o lada de bere.Tot satul era prezent si eu simpatica cum sunt,m-am ridicat din sant si am strigat victorieee! am castigat! In secunda doi ,nu stiu cum am alunecat din nou si am cazut in fund.O daaaaa,am ras in ziua aia de abia mai puteam sa ma tin pe picioare.

“Traiesti?

Cu greu..

Atunci neata..

Pai ce daca ziceam ca nu mai traiesc,nu mai ziceai neata?”

Always smile and laugh like you mean it!

Comentariile sunt închise, dar trackbacks şi pingbacks sunt deschise.