Poveste

Se pricopsisera cu cateaua asta feroce pe cap. Era iritant la un anumit nivel dar linistitor la un altul: fiecare dintre ei putea dormi linistit – la prima miscare gresita a celuilalt, javra asta cu privire tampa l-ar fi instiintat fara clipire pe partener. Asa ca uite-i, proprietarii fara de voie ai unei catele turbate.

Latoasa, cu parul vesnic pe ochi; cu botul lat dar destul de lung incat sa se impiedice la primul pas mai larg; cu tendinte de obezitate si probleme de postura; deviatii de comportament si probleme de intelegere. Macar daca ar fi fost frumoasa, sa-ti fie drag sa o privesti! asa… in cate o zi mai incearca sa se gudure, sa se linguseasca.

Dar cum sa indraznesti sa o privesti macar, cand cateva momente inainte incercase sa isi infiga coltii in carnea ta doar de dragul de a vedea sange ?! nu le mai provoca nici macar mila iar de stadiul de repulsie trecusera de mult.

fusese si ramanea un mister – nicicare nu reusise sa inteleaga pe deplin ce voia de fapt. in momentul in care credeai ca esti pe cale sa descifrezi misterul, te surprindea si erai nevoit sa o iei pe alta pista. la inceput, in urma cu 5 ani fusese doar cateaua lui.

Cum il gasise nu stia sigur. O viata de vagabondaj pe strazi inca de cand era un puiut, repetatele evadari de la nenumaratii stapani, goana dupa afectiunea niciodata cunoscuta, niciodata impartasita… deziluziile constante, esecurile permanente de a castiga cu adevarat sufletul cuiva o facusera atat de neagra in cerul gurii si ii tulburasera mintea.

La un moment dat facuse un pui, dar mai apoi l-a abandonat intr-o cusca impreuna cu tatal sau – o incomoda, ii ingradea libertatea de miscare si ii solicita prea mult timp, energie si atentie. Acum era cateaua lor, iar lucrurile doar se inrautatisera de cand a reaparut ea in viata lui.

Drept dovada toate majoritatea atacurilor ii erau adresate ei, iar cele care ii erau adresate lui o vizau de fapt tot pe ea.

Se gandisera ca neacordandu-i nici ei acea atentie mult visata, va pleca. Pleca din cand in cand, e drept, dar doar pentru a reveni mai inraita, mai disperata, mai agresiva. Acea durere constanta pe care o simtea, acel gol pe care se chinuia in zadar sa-l umple nu o lasa sa-si gaseasca linistea.

Si atunci revenea de fiecare data, gandind asemeni multora dintre oameni: daca eu nu sunt fericita, nu vor fi nici ei! nu avea nimic, nu avea ce pierde! sau spera ca, perseverand in nebunia ei avea sa devina inteleapta. Cine putea stii?

Nici macar ea nu stia, cu siguranta! nu stia nici macar ca dragostei adevarate n-ai cum sa-i pui frau si nici nu-i poti stabili legi. Iubirea se simte, iar atunci cand este impartasita merge pana la infinit fara ca vreo implicare exterioara sa-i poata clinti stabilitatea.