Femeia ca bijuterie

În metrou sau când iau masa singură în oraş mă gândesc la fel de fel de teorii, asemănări, scenarii ş.a. De exemplu, astăzi am făcut o paralelă între femei şi bijuterii. Şi am început să scriu câteva idei când eram într-un fast food din Piaţa Romană.

Să zicem că avem aşa: bijuterii kitchoase, bijuterii simple şi drăguţe şi bijuterii de lux.

În general, bijuteriile de prost gust sunt achiziţionate de tipi care vor să iasă în evidenţă cu ele. Un inel pătrăţos pe deget, un lanţ gros de care atârnă un medalion mare, un cercel cu piatra cât boaba de fasole… Pe lângă ei vezi femei neşlefuite, care ies în evidenţă prin vulgaritate. Ca bijuteriile lor. Nu sunt preţuite mult timp, fac parte dintr-un teanc din care fie dacă alegi azi una sau mâine alta, nimic nu se schimbă.

Cu bijuteriile simple mergi la sigur. Nu te eclipsează, îţi completează vestimentaţia şi nu vorbesc ele despre tine. Cam aşa şi cu femeia simplă şi drăguţă. Te mulţumeşte, uneori te şi împlineşte. Când intri într-o încăpere cu ea, privirile sunt către amândoi. Ştii că nu te vei face niciodată de râs cu ea, dar nici nu vei fi invidiat că te ţine de braţ.

Bijuteriile de lux atrag discret privirea asupra lor. Le-ai luat pentru că îţi plac, le porţi pentru că ai dat mulţi bani pe ele şi consideri că le meriţi. Pentru femeile preţioase dai din coate pentru a le cuceri. Te mândreşti cu ele, dar uneori uiţi să le iubeşti şi le ţii pentru că dau bine la imagine.

Dacă am făcut comparaţiile de mai sus nu înseamnă că văd femeile precum nişte obiecte pe care le posedă bărbaţii. M-am gândit doar că fiecare femeie alege ce fel de bijuterie vrea să fie. Şi i se potriveşte să fie.