Iubesc vara.

Este anotimpul meu preferat, in ciuda zilelor in care ma toropesc de căldură. Îmi place să fie soare până la 8 seara, să fie cald şi să port haine uşoare, să fie pomii înverziţi şi înfloriţi, să ma topesc după o îngheţată, să aştept să vină seara ca să mă plimb până târziu în parc, să mă bălăcesc în mare şi tot aşa. Recunosc că de cele mai multe ori căldura este moleşitoare, dar frigul ma face recalcitrantă, fără răbdare şi mă deprimă. Când este iarnă se instalează un disconfort de care nu scap până în primăvară.

Am pierdut ceva din vara asta cu licenţa. Dar după ce am scăpat de ea m-am relaxat cât am putut. Nu am vrut să mă angajez pentru că eram cu nervii întinşi la maxim, obosită şi cu gândul la vacanţă, aşa că n-avea rost.

Am stat o săptămână la mare, găsind cazare într-un complex fix la 10 metri şi câteva trepte de plajă. Dimineaţa îmi luam băgăjelul, sandvişul cu unt de arahide şi cana cu lapte şi coboram pe plajă. And guess what – am stat într-o zonă de plajă mai ‘abandonată’ care mi-a permis să adorm după amiaza pe nisip aproape în linişte.

Am plecat apoi la munte. Sunt genul ăla de orăşean care merge la munte şi face un traseu dimineaţa, iar apoi în restul zilei se odihneşte şi bea ceai la terase. Sau sta şi moţăie pe pătură într-o poieniţă.

Unchiul meu îmi tot povestise înainte despre Jepii mari, Jepii mici şi cât de mişto e şi aşa şi pe dincolo şi că să îl sunăm să îi cerem indicaţii când facem un traseu. Fix. Am urcat cu telecabina să nu zic că n-am văzut Babele şi Sfinxul ca tot româneanul, dar până la Cruce nu m-am deplasat pentru că nu am văzut rostul – fiarele alea nu mă coafează. Acum nu vă gândiţi că sunt ca o cucoană care vine la munte şi nu îşi mişcă dosul pe nicaieri. Am străbătut câteva trasee aşa de novici… Dar frig domnule, frig!

Acum citesc de rup şi îmi aştept ziua. Pardon: ZIUA! Care îmi spune că mai adaug un an la vârstă şi că e timpul să închei relaxarea asta continuă. Cu alte cuvinte, în septembrie îmi actualizez CV-ul – zic cei de la BestJobs că mă caută companiile, vezi Doamne. Să vezi atunci provocarea provocărilor!