Românul s-a născut şef. Sau „şieeef” cum pronunţă şefii de pe şantiere. Ştiu că este o generalizare şi nu e bine, dar atât de mulţi au în ei atitudinea de şef de când jucau fotbal pe maidan, încât restul sunt cantitate neglijabilă.

La sapă, la birou, în maşină, în bloc sau oriunde în altă parte trebuie să existe un şef. Este acela care are în subordine câţiva oameni sau chiar pe nimeni, dar el este şefu’ şi când vorbeşte el, iese aur pe gură, iar tu trebuie să te închini că altfel vei fi umilit. Sunt câteva porunci de care trebuie să te fereşti… pardon să le respecţi cu sfinţenie:

– Când zice şefu’ că tu ai greşit, deşi nu ai greşit şi ai dovezi, ca să nu zbiere la tine zici ca el, faci ca el şi apoi vei fi din nou corectat cu vechea variantă, dar care acum este a şefului. Iar tu tot nu vei fi de nasul lui.

– Când te ţine şefu’ peste program, deşi ai lucrat ca sclavul toată ziua şi poţi lăsa task-ul pentru a doua zi, tu taci şi îndură. Numai atunci şefului îi vor sclipi ochii dă fericire că are un control bazat asupra ta.

– Când zice şefu’ una şi tu faci aia, iar apoi el zice că nu ţi-a zis aşa ceva… Tu cere-ţi scuze şi explică-i că ţi s-a părut, dacă nu vrei să îşi verse nervii pe tine. Te-ar mai ţine şi din lucru pe deasupra.

– Când începe şefu’ să mute diverse produse după ce te-a văzut cum le-ai aranjat câteva ore, tu dă din cap că aşa e mai bine. Chiar dacă nu ţi se par strategic puse. Dar tu eşti prostul aici şi trebuie să faci ce face şefu’. Lasă inovaţiile pentru cei ca tine. Pui osul la treabă şi mai stai câteva ore să le reordonezi.

– Când zice şefu’ să îi faci cafea, tu execută-te. Ştii că îşi poate mişca şi el fundul să îşi toarne una, dar ziarul pe care îl citeşte, telefonul pe care trebuie să îl dea sau oboseala copleşitoare îl împiedică. Iar dintre voi doi el e şefu’ şi tu trebuie să îi faci lui pe plac, nu el ţie.

– Când ai plătit pentru un serviciu, şefu’ de acolo, deşi nu e şef şi pentru tine – clientul, tu tot smirnă să fii, să mulţumeşti la final şi să nu te aştepţi la asta din partea şefului.

– Când îţi dă ordine şefu’, deşi de data asta el este coleg cu tine şi aveţi amândoi acelaşi şef, nu te pune cu el că le va spune tuturor colegilor cât de antipatic eşti şi cum îi strici mereu ziua.

Şi în final…

Când vorbeşti cu şefu’ despre fotbal, politică, relaţii, globalizare, Bucureşti, străini, învăţământ, bani ş.a. păstrează pentru tine argumentele şi experienţele proprii. Cu şefu’ nu te pui că el cum ridică tonul, cum are dreptate. Şi nu vrei să îţi repete pentru restul zilelor tale, cu aceeaşi convingere şi pe acelaşi ton din cuvântările sale, şefe şi ele peste înţelepciunea ta ţinută la loc sigur.

Neputinţa şi îngâmfarea se traduc prin multe, iar mie alte porunci nu-mi mai vin acum în minte. Dacă îţi coace una spune-o fără frică pentru că şefii nu intră pe blogul meu.