Blogul – mai e o nevoie?

Ieri seară cel mai fidel cititor al blogului meu – adică mama, mi-a atras atenţia că nu am mai scris de o lună pe blog. Ştiam asta, dar am ignorat complet scrisul pe aici. În timp ce online-ul e plin de disperaţi care nu mai ştiu pe unde şi cum să îşi facă simţită prezenţa, eu am lăsat să se pună praful tocmai pe cartea mea de vizită.

Am atâtea de zis şi le împart cu un cerc restrâns de prieteni sau pe Facebook în puţine cuvinte. Până şi pe Twitter am intrat mai des în ultima perioadă ca să mai public una alta…

De fapt, din cauza Facebook-ului am uitat de nevoia de a avea un blog. Pentru că ştiu că acolo am un public de 600+ de oameni care mă citesc şi reacţionează. M-a luat valul cu chestia asta şi am uitat de comunicarea prin blog.

Şi ca să înrăutăţesc situaţia, am citit tot mai rar bloguri româneşti. De pe Twitter şi Facebook aflam una, alta despre ce subiecte se discută şi ce mai gandesc cunoscuţii. În ritmul ăsta devin genul acela de internaut care serveşte doar ce i se dă direct şi nu caută mai mult. Nu e stilul meu!

Datorită job-ului am vizitat într-o săptămână vreo 700 de bloguri. A fost un experiment unic. Am simţit că trec dintr-o lume în alta. Din relatări încărcate cu ură la altele cu bună dispoziţie şi umor. Sunt multe bloguri frumoase, cu autori interesanţi – uite chiar idee: voi începe să recomand periodic bloguri care merită răsfoite şi care nu sunt foarte populare.

În altă ordine de idei, pe mine blogul m-a ajutat mai mult decât oricare altă reţea socială. Trebuie să îl ridic cumva. Aşa că wait and see!