3 mins read

Situaţiile neaşteptate şi coeziunea unei echipe

Acum 2 săptămâni, la ora 02, hotelul pentru care lucrez s-a confruntat cu o serie de situaţii problematice cum ar fi: defectarea întregului sistem electric, alarmă de incendiu, concert întrerupt, imposibilitatea asigurării condiţiilor optime pentru clienţi (toate facilităţile depind de energia electrică).

Am fost surprins să constat că întreg personalul care se afla la acea oră în hotel s-a comportat precum o echipă dând dovadă de implicare, sacrificiu, responsabilitate, dedicare faţă de angajatorul lor oferind suport şi căutând soluţii pentru problemele apărute.

Nu spun că înainte de aceste evenimente neplăcute sau în rutina de zi cu zi angajaţii nu lucrează eficient în echipa, dar trebuie să privim puţin la contextul de muncă din Norvegia pentru a înţelege mai bine surprinderea mea.

În primul rând, există o separare rigidă între “program” şi “în afara programului”. Timpul de lucru şi sarcinile atribuite sunt respectate cu stricteţe. Dacă nu eşti în timpul programului, nu te priveşte niciun aspect pozitiv sau negativ care se întâmplă la locul de muncă. Dacă eşti bucătar, nu te priveşte în niciun fel faptul că lipsa electricităţii lasă oaspeţii fără posibilitatea de a servi micul dejun.

Dacă nu eşti electrician nu ai voie să deschizi şi să “meştereşti” la panourile de control ci trebuie să chemi un specialist. În caz că trebuie să stai peste program angajatorul trebuie să te plătească dublu şi să îţi acorde un număr egal de ore libere. Toate acestea se întâmplă armonios între cele două părţi implicate, drepturile şi obligaţiile sunt sfinte, nu există aşteptări reciproce “ascunse”.

Cu acest context în minte mă aşteptam la un justificat haos în acea noapte. Totuşi, şase angajaţi au rămas peste program aproape 3 ore, au preluat responsabilitatea întregului hotel, au folosit telefoanele personale pentru a chema taxiuri pentru clienţi, şi-au sunat prieteni pentru a găsi soluţii (prieteni care ar fi putut oferi soluţii pentru redresarea sistemului electric), au asigurat comunicarea cu proprietarii, au contribuit activ la menţinerea lucrurilor sub control.

Din cele 6 persoane doar una singură şi-a pontat orele suplimentare. Într-o societate extrem de tranzactionistă e un lucru mare să întâlneşti astfel de situaţii pentru care în mod normal soluţia este chemarea unui specialist, iar reacţia normală: nu e treaba mea, nu ţine de competenţa mea. În acea noapte am văzut 6 angajaţi acţionând unitar, controlând impecabil situaţiile apărute.

!!! HR-ul din mine a schiţat un scenariu fictiv pentru a valorifica acest eveniment: o întâlnire de 20 de minute a doua zi, felicitarea tuturor celor care s-au implicat + un voucher cadou, prezentarea unui mod de acţiune pentru situaţii similare (ajută la organizarea eforturilor echipei şi moderează excesul de zel), prezentarea unei oferte de instruire profesională tematică din care cei interesaţi pot alege (cursuri pentru electricieni, acordarea primului ajutor sau chiar managementul stresului la locul de muncă).

Totuşi, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Situaţiile dificile sau conflictuale pot creşte coeziunea între membrii unei echipe de lucru însă aceasta poate fi de moment ori cu motivaţii pur subiective (nu se are în vedere binele obiectiv al angajatorului). Despre unele observaţii şi speculaţii personale pe tema motivaţiei într-un mediu de lucru dramaturgic voi scrie curând.